Sunt grasă, deci exist!

Am intrat în perioada aia tâmpită când vreau să-mi schimb “ambalajul” deloc generos al siluetei. N-am ţinut o dietă niciodată în viaţa mea, atâta că, până să mă lovească “maladia” care a necesitat vestita intervenţie chirurgicală + jobul de corporatistă frustrată (când n-aveam timp nici să mănânc de dedicată ce eram), aveam un stil de viaţă cât se poate de sănătos. Alergam aproape în fiecare zi în parc şi mă hrăneam numai cu “grăunţe” şi “ierburi”, cum le numeşte taică’miu . În timpul şi după perioada mai sus menţionată , m-am făcut cât malu’, acumulând vreo 4-5 kg de care nu scăpăm nici dacă mă hrăneam numai cu aer. O să ziceţi, aaahhh, 4-5 kg, floare la ureche. Păi, cam aşa e, da’ când ai 1,64 înălţime, să vezi cât de mişto e feelingul când te priveşti şi -oglindă oglinjioara, cine-i cea mai umflată din ţară- îţi “binecuvântează” existenţa. Şi-ote aşa, Elena a lu’ Buşilă, se-apucă de cartea Mihaelei Bilic- pe care trebuie să vă mărturisesc, o găsesc absolut genială. Şi la pag. 157 găsesc frumos capitolul: “Sugestii de meniu”. Mă documentez şi zic, haiii, măh, că nu e dracu chiar atât de negru! Cu sugestiile pt. micul dejun m-am împăcat, la cină, hai că treacă-meargă, băh, da’ la sugestiile pt masa de prânz, din toate minunăţiile trecute acolo, îmi sare-n ochi varza călită….şi nu aşa oricum, ci cu tot cu una bucată jambon afumat, mămăliguţă şi ardei iute. Minune, zic! D-zeu mă iubeşte (maică’mea exact asta gătind în timp ce eu mă-mbătam cu mirosul delicatesei şi pe alocuri băleam abundent), da’ cum să fac şi cum să dreg, că eu la masa de prânz băgasem deja la ghiozdănel ditai salata cu de toate?!? Ahhhh, nu-i bai, mă consolez, las’ c-o halesc la cină. Zis şi făcut. Iau cartea să văd cam ce cantitate zice d-na doctor că este recomandată şi-ncep şi torn fix 6 linguri de varză călită + fix 2 linguri de mămăliguţă + fix un ardei iute, minus o felie de ciolan afumat. Şi-ncep a-mi bucura papilele gustative şi din 5 înghiţituri şi o repriză de respirat se termină porţia. Băh, am înnebunit instant! Păi, voi ştiţi în ce extaz eram?? Trăiam intens cel mai mişto orgasm culinar şi… gata??? Asta a fost tot????
Ohhh, well, Buşilă, lasă c-aşa e-n viaţă, îmi zic resemnată! Trebuie să supravieţuieşti…măcar pentru nefericirea urmaşilor şi urmaşilor tăi.

https://www.youtube.com/watch?v=trn1f-IDfro

Posted in Uncategorized

Fantastica intalnire de Joi

Sa va povestesc. Ieri am avut intalnire …de gradul III…cu un bou. Nu-i dau numele, ca nu vreau sa-i stric reputatia si nici nu mi-am facut un scop in viata din a-l face mai celebru decat NU e!
Se-ntampla ieri, pe seara, cand ma aflam inca in depresiile mele…alea de sezon. Cand, dintr-o data, imi intrerupe framantarile existentiale, un bou, care in lumea lui de normal ce e, s-a gandit sa ma invite la o cafea. Refuz, normal. Omu insista. Eu apelez la varianta “suna un prieten”…si sun… 2, nu unu, ca vb aia sunt bine venite mai multe pareri, mai ales din partea lor, care-s la fel de cretini ca si mine, ca altfel cum ne-am intelege? Bah, si dupa ce facem studiu de caz, zic hai sa ies, ca pare ok omu’, adica n-oi avea eu “norocu” sa ies cu vreun psihopat…. Ce-i drept, la cum ma cunosc, intalnirea putea sfarsi destul de nasol, din varii motive, da’ n-o fi dracu atat de negru. Si se face ora…ora cand ajunge preaminunatul sa ma ia; si-n timp ce urcam agale-n “caleasca” si visam la ” bunaaaaaaaaa searaaaaaa iubitoooooo, te-astept ca si cand”, vad o lopata pe bancheta din spate. Acuma nu ca m-ar fi interesat neaparat de ce dracului vine asta cu lopata dupa el, ca zapada s-a cam dus saraca, da’ cum eu sufar nitel de scenarita si nici nu-s cu toate tiglele pe casa, zic sa-ncep un dialog, ca asa-i frumos, subiectul fiind evident lopata. Si-ncepe fratioare, omu, sa-mi povesteasca cu un debit verbal demn de Guiness Book si cu un plm adaugat la fiecare nanosecunda, despre cum l-a-nvatat pe el bunica’su sa “manuiasca” obiectul cu pricina… si turuie, si turuie, si eu numar adanc pana la 10 si respir adanc, si el turuie, si turuie,si eu imi musc limba sa nu-l iau la spovedit…. pana cand, slava cerului, am ajuns la locatia unde in mod normal m-as fi bucurat sa stau la povesti si sa beau un vin cald, numa’ ca de data asta nu stiam cum sa-mi iau papornita si sa ma car dracului acasa! Ma rog, ma impac cu soarta, dau repede un ceai pe gat, privim la TV si urmarim actualitatea(de care evident ma durea-n cur, ca-s satula pana peste cap de noutatile mele) ,mai schimbam doua vorbe si vine si “mult” asteptata intrebare: ” Ce faci diseara?”. M-afund in depresiile mele, zic, c-asa sunt eu, mai frustrata, mai deprimata, mai antisociala decat orice alta persoana de pe pamant. Ahhhhh, zice el, pai hai la mine sa-mi faci un masaj!”. Ahhhhh, zic, nu vreau sa-ti spulber visele si nici sa ma consideri defecta, da’ eu cred foarte mult in pete puse si am niste neeeeervi si niste ficati mancati, si bine-ar fi sa ma conduci acasa. Si s-a ofuscat omu’! Adica eu imi inchipui cumva ca vrea sa mi-o traga? Zic, nuuuu, dragul meu, vrei sa mergem sa punem muraturi impreuna! Esti limitata, zice, adica eu DOAR am dormit cu o tipa total naked langa mine si tu-ti inchipui ca vreau sa ti-o trag? Si m-a apucat! Ca mi se rupe mie ca aia total naked doar a dormit langa el si l-a rugat sa aibe grija de sufletul ei sintetic, in timp ce el isi sorbea burtile revarsate peste cuculetul nud, promitandu-i la ureche eternele bla-bla-uri, da’ sa-mi fie cu iertare, limitata-i ma-ta, zic. Ca eu prefer sa dorm linistita in camera mea, care e mult mai confortabila decat un cuibusor de nebunii, unde-ti versi tu hormonii adunati in timp si apoi dai vanturi excesiv…
…Si uite-asa s-a facut cacatul praf si nici n-a apucat sa inceapa, si nici n-a apucat sa se termine…. si nici nu m-asteptam sa se intample altfel…

http://www.youtube.com/watch?v=4PAc5mgymbc

Tagged with: ,
Posted in Uncategorized
In Archive